Rezultate pentru eticheta "prefectura constanta"
Tot mai mulţi părinţi constănţeni vor ca orele să se desfăşoare online. ''Dacă profesorii s-ar vaccina toţi, nu aş avea o problemă...''
Incidența în municipiul Constanța a început să scadă. Însă chiar și așa nu toți părinții sunt de acord ca elevii să revină la cursuri. Mulți preferă ca orele să se desfășoare în mediul online. Alții consideră că aceștia pierd foarte multă materie atunci când învață de acasă. Susțin că atenția lor este în altă parte și nu la profesor, motiv pentru care în ultimii doi ani, o parte dintre copii au acum mai multe lacune. De cealaltă parte, profesorii îi liniștesc pe adulți. Spun că, majoritatea unităților de învățământ sunt pregătite cu măști și dezinfectanți, astfel încât procesul educațional să se desfășoare în condiții de siguranță.
CONSTANŢA. Numărul bolnavilor de COVID continuă să crească, la Terapie Intensivă mai sunt libere doar șapte paturi: ''Chiar ieri mi-a murit un fost coleg. Și el și soția, au murit la spital'
Sunt aproape 200 de persoane infectate cu SARS-COV2 internate în unitățile sanitare din județul Constanța. Numărul acestora s-a dublat la un interval de o singură săptămână, iar rata incidenței este în continuă creștere. În localitatea Cuza-Vodă chiar a fost depășit pragul de 4 la mia de locuitori. În ceea ce privește situația de la secțiile ATI, la momentul de față mai sunt libere doar șapte paturi. Autoritățile îi îndeamnă pe oameni să se vaccineze, deoarece doar așa putem trece cu bine și peste această etapă a pandemiei.